Pe strada Lianei stau doi gemeni : Liviu Mandibulă şi Grigore Mandibulă. În timp ce Liviu cunoaşte nenumărate limbi străine, Grigore nu cunoaşte niciuna. Aşa că motanul s-a ataşat de Grigore care-l strigă invariabil Grig şi nu-i îmbârligă mintea cu tot felul de nume străineşti care-l sperie care mai de care. Iar broasca ţestoasă Puck îl iubeşte la nebunie pe Liviu care o strigă şi Beatrice, Ann, Kalinka, Ofélie, Elisbeth, şi în multe alte feluri care o face să se închipuie înotând pe fluviile şi oceanele lumii şi ronţăind alge şi trestii şi alte bunătăţi exotice. În ziua când a dispărut Puck, Liviu a fost convins că la mijloc trebuie să fie necioplitul de frati-su. Cine altul decât lipsitul ăsta de perspectivă, care-o să moară cu limba română de gât, ar fi în stare să-mi facă aşa ceva? Ăsta de-o teapă cu motanul lui naşparliu, ăsta cu mintea lui îngustă, grigoriformă, ăsta cu... ăsta cu... Când motanul a căzut de pe balcon şi, străbătând cele şapte etaje ce-l despărţeau de pământ, s-a sculat, s-a scuturat puţin şi-a început să miaune ca de obicei când vrea ca Grigore să-i dea atenţie, Liviu n-a mai putut răbda, s-a dus şi l-a apucat pe frati-său de gât. Strângea câte puţin şi-l întreba : Ou as tu caché Ofélie? Mai strângea încă puţin şi-l iscodea: Where have you hidden Ann? Încleşta încă o ţâră degetele şi-i şuiera în ureche: Gde tâ scrâval Kalinka? Şi aşa mai departe, vrând ca măcar în ultima clipă să-l înveţe şi pe disgraţiatul de Grigore tot atâtea limbi străine câte cunoştea el. Dragostea de frate nu se desminte niciodată.

Pe strada Licurg, într-un mic parc, se află o bancă de piatră cu două locuri marcate prin două splendide capete de zeiţe sculptate în partea de sus a spătarului. Cine se aşează pe aceste locuri, sprijinindu-şi capul de capul zeiţei, cade într-un fel de aromeală şi aude glasuri depărtate. Aceste glasuri îi povestesc celui aşezat, în felurite limbi străine, peripeţii nemaivăzute cărora chipurile le-ar fi fost el însuşi erou cândva, într-un timp nedefinit. E plăcut să te aşezi pe-această bancă, mai ales că atunci când te scoli îţi dai seama că posezi la perfecţie o limbă străină în care până acum nu te descurcai în nici un fel. Ca să probezi aceste cunoştinţe intri într-una din băncile multinaţionale care împânzesc capitala şi te adresezi funcţionarului cel mai apropiat în limba abia cucerită. Acesta îţi răspunde şi tu lungeşti vorba cât mai mult până când, vai, constaţi că nu mai înţelegi nimic şi nici nu mai ştii boabă din limba în care vorbeai fluent cu-o clipă înainte. Funcţionarul îţi zâmbeşte brusc, te bate protector pe umăr şi-ţi spune în româneşte: Stimate domn, cred că sunteţi una din recentele victime ale simulatorului lingvistic inventat de concernul WERKA, şi limba simulată nu durează mai mult de-un sfert de oră. În schimb dă dependenţă şi vă face să o învăţaţi, chiar dacă n-aveţi nevoie de ea.